© Tirol Werbung/W9 STUDIOS
© © Tirol Werbung/W9 STUDIOS
Cale liberă pentru iarnă
© Tirol Werbung/W9 STUDIOS

Tirol – Vacanţă în inima Alpilor


Cine ajunge în Tirol, descoperă o regiune, a cărui peisaj muntos fascinează pe oricine. Pentru că atinge sufletele oaspeţilor săi, oferă o diversitate de activităţi pentru petrecerea timpului şi pentru că se oglindeşte în personalitatea locuitorilor din zonă, care sunt nişte gazde foarte primitoare.

„Ajuns aici, am găsit în sfârşit un loc liniştit, un loc cu pace, aşa cum mi-am dorit întotdeauna“, a scris în 1829 Johann Wolfgang von Goethe despre Tirol. Probleme cotidiene sunt date uitării, stresul parcă dispare în neant şi rămâne doar o profundă redescoperire a sinelui - acestea sunt strâns legate şi în ziua de astăzi în mintea oaspeţilor de landul din munţi aflat în vestul Austriei. Peisajul muntos este unic: peste 500 de piscuri depăşesc limita de 3.000 m, peste 600 de gheţari acoperă regiunea din Alpi, pajişti verzi cu cabane tradiţionale invită la repaus, totul într-o atmosferă idilică. 

Activităţile sportive şi tururile pentru iubitorii de savoare nu cunosc limite în niciun anotimp. Drumeţii şi căţărări vara, cu privelişti de neuitat. Schi, snowboard şi săniuş iarna, când peisajul îmbracă mantia sa albă romantică. Fie în valea Ötztal, Paznauntal, Pitztal, Zillertal, Stubai, în Osttirol, la lacul Achensee, în capitala Innsbruck sau în legendarul Kitzbühel: în toate regiunile şi loalităţile din Tirol oaspeţii experimentează tradiţiile vechi şi o scenă culturală de înaltă clasă. Hanurile tihnite specific tiroleze oferă binemeritata revigorare după o zi petrecută în aer liber prin deliciile culinare deosebite servite oaspeţilor. Iar dacă verile devin toride, regiunea are o varietate de lacuri cu apă cristalină. Pentru răcoare. Pentru visare. Şi pentru a uita de problemele de acasă. 


Top localitati iarna


Staţiunea Kitzbühel, © Tirol Werbung/Frank Bauer
© Staţiunea Kitzbühel, © Tirol Werbung/Frank Bauer
Peste 80 de staţiuni de ski...

...îşi aşteaptă oaspeţii în această iarnă. Nicăieri în Alpi nu mai există o diversitate atât de mare ca în Tirol.


Mai multe despre sporturile de iarnă
Schi fon în văile Karwendel din Pertisau, © Tirol Werbung/W9 STUDIOS
© Schi fon în văile Karwendel din Pertisau, © Tirol Werbung/W9 STUDIOS
4.000 km de pârtii de schi fond...

...traversează landul Tirol: de la cele de dificultate scăzută din vale până la cele dificile cu urcări sau cele la altitudine înaltă la peste 2.500m de pe gheţar.


Mai multe despre schiul fond
Pârtie de săniuş de la Kemater Alm, © Tirol Werbung/Markus Jenewein
© Pârtie de săniuş de la Kemater Alm, © Tirol Werbung/Markus Jenewein
200 de pârtii de săniuş...

...oferă o alternativă sportivă de iarnă.


Mai multe despre săniuş în Tirol
Lumea Copiilor Berta la statia telegondolei din Fiss, © Tirol Werbung/Robert Pupeter
© Lumea Copiilor Berta la statia telegondolei din Fiss, © Tirol Werbung/Robert Pupeter
10 regiuni special amenajate pentru familii...

...şi-au adaptat toate serviciile pentru cei mici, începând de şcolile de schi şi infrastructura specială pentru cei mici.


Mai multe despre vacanţa de iarnă cu familia
„Acoperișul de Aur“ din centrul vechi al oraşului Innsbruck, © Innsbruck Tourismus/Christoph Lackner
© „Acoperișul de Aur“ din centrul vechi al oraşului Innsbruck, © Innsbruck Tourismus/Christoph Lackner
2.657 de ţigle placate cu aur...

...transformă Acoperişul de Aur în reperul capitalei landului Tirol.


Mai multe despre Innsbruck
Schönherr Haus din Neustift im Stubaital, © Andre Schönherr
© Schönherr Haus din Neustift im Stubaital, © Andre Schönherr
340.000 de paturi de oaspeţi...

...îşi aşteaptă clienţi în Tirol din împărţite pe trei categorii: hoteluri, pensiuni şi case de vacanţă.


Căutaţi oferta potrivită pentru dvs.
Bucătarul premiat Simon Taxacher de la Rosengarten din Kirchberg in Tirol, © Relais & Châteaux Rosengarten
© Bucătarul premiat Simon Taxacher de la Rosengarten din Kirchberg in Tirol, © Relais & Châteaux Rosengarten
116 bonete...

...au fost acordate celor 81 de bucătari din restaurantele tiroleze în renumitul ghid culinar Gault-Millau ediţia din 2017


Mai multe despre arta culinară
Competiţia de pe Hahnenkamm, Kitzbühel, © Jürgen Klecha
© Competiţia de pe Hahnenkamm, Kitzbühel, © Jürgen Klecha
Peste 80.000 de spectatori...

...participă anual la competiţia sportivă de pe Hahnenkamm, unul din multele evenimente de rang mondial care se desfăşoară în Tirol.


Mai multe evenimente sportive

Descoperiţi Tirol

O varietate de pârtii, care oferă alternative atât pentru începători cât şi coborâri harakiri, mii de kilometrii de trasee de drumeţie, de la programe panoramice pentru întreaga familie până la escaladări ale piscurilor pentru experţi, precum şi o multitudine de rute de mountainbike, trasee de căţărări, pârtii de schi fond şi de sanie transformă Tirolul într-un parc sportiv cu opţiuni nelimitate. Atât vara cât şi iarna, regiunea reprezintă destinaţia ideală pentru pasionaţii de mişcare. Dar Tirol este mai mult decât suma kilometrilor săi sportivi: lacuri impresionante, dealuri line şi piscuri ascuţite întregesc culisele, contrabalansând latura sportivă. Pâraie şi cascade susurânde invită la relaxare la un popas binemeritat. 

Căutaţi cazare


Căutare detaliată
Mai sus
Live Chat
Live Chat